Istoria Toyota

Super masini Toyota- Istoria automobilului Toyota


- scurt istoric Toyota
- galerie foto Toyota
- Toyota Celica TS
- Toyota Corolla
- Toyota Yaris TS









Pilotatul pe un ghetar in Islanda este o experienta placuta. Insa, chiar si cu masini Toyota Land Cruiser echipate pentru mediul arctic si ghizi profesionisti, totul se transforma intr-o lume de cosmar, aflata sub limita inghetului, unde tot ce ati stiut vreodata despre masini nu se mai aplica.

Un fior de teama si un tremurat puternic isi fac simtita prezenta la sedinta initiala. Expeditia catre varful ghetarului islandez Vatnajokull este privita cu o deosebita seriozitate chiar de localnicii islandezi, renumiti pentru spiritul lor de aventura. In timp ce unul din membrii echipei, Magnùs (pronuntat Mag-noosh) gesticuleaza frenetic catre un mic punct alb de pe harta, ne dam seama ca oamenii iau lucrurile in serios. Rasetele noastre sunt la fel de naturale ca acelea ale candidatilor la spanzuratoare.

Situatia devine si mai tensionata cand ne este prezentat echipamentul. Pe langa combinezoanele de supravietuire in mediul arctic si penisurile prostetice (pentru ca si doamnele participante la aventurile arctice sa-si poata satisface necesitatile fiziologice fara a se dezechipa pentru a merge la toaleta) ne sunt prezentate cateva vehicule Land Cruiser (incluzand cele mai noi modele), in diferite stadii de echipare, proprietatea unei companii numite Arctic Trucks - care, ati ghicit deja, pregateste vehicule pentru mediul arctic.

In particular, un Land Cruiser mutant a vizitat ambii Poli; este supranumit 'Polak' - v-ati prins? Dispune de un intreg atelier la bord, anvelope superbalon de 44 de inci, si o interesanta schela montata in fata. Cand intreb la ce foloseste respectiva structura, Valtii, proprietarul masinii, ne spune ca rolul structurii este de a impiedica masina sa se prabuseasca, daca a nimerit intr-o crevasa. Apoi, folosesti trapa de urgenta din acoperis. Dumnezeule!

In curand devine evident ca aparent seriosii islandezi - sau cel putin cei adunati aici - au o dispozitie speciala de a face haz de orice si oricand. E greu sa-i iei in serios cand toti suna (urechilor noastre cel putin) ca Chef din Muppets. Dar sunt niste duri. Cand au avut de-a face cu scurgeri de lava la fel de reconfortante ca un donjon de sado-masochisti, s-au instalat rapid pe un damb la indemana pe care au inceput sa-l cioparteasca pana cand l-au transformat intr-o suprafata suficient de plata pentru a fi locuibila. De-a lungul veacurilor, au muncit din greu pentru a putea supravietui intr-un loc pe care noi l-am fi abandonat lichenilor fara prea multa parere de rau.

Mai tarziu, dupa 250 de mile de pendulari pe autostrada, innoptam intr-o coliba la poalele lui Vatnajokull, in compania unui trio dotat cu snowmobile, echipa islandeza ocupandu-se de pregatirea pentru drum, in timp ce restul calatorilor isi spuneau rugaciunile. Decid sa ma imprietenesc cu Chef, care pastreaza toata mancarea. Ziua urmatoare pornim motoarele si incepem sa ne taram catre prima limba a ghetarului, plini de incredere ca peste 50 de mile si 8 ore de calatorie ne vom afla la coliba din varful ghetarului. Patru ore mai tarziu, parcurseseram o mila, cand... vreau acasa.

Zapada nu este suficient de compacta, nici chiar pentru masinile noastre pregatite. In mod teoretic, se conduce ca si pe nisip. Anvelopele au presiunea foarte redusa si 'plutesc' pe suprafata zapezii. Odata pus in miscare, trebuie sa pastrezi momentul fortei fara a te scufunda. Daca te scufunzi, inevitabil ramai intepenit. Asta presupune un balans serios, treapta I-a, marsarier, marsarier, treapta I-a, pentru a scoate din nou masina la suprafata, pe crusta inghetatata. Reductoarele cu trepte de tractiune extrem de joase sunt de un real ajutor, rasucind puntile cu cate un dinte o data, ca un mecanism de ceasornic.

Cand ramai intepenit, fie te retragi pe propriile sleauri si pornesti din nou, fie alegi o ruta diferita. Fiecare miscare trebuie planificata din timp, intotdeauna alegand calea minimei rezistente, cea mai blanda panta sau cea mai dura suprafata a zapezii. Mentinerea ritmului este esentiala - n-are nici un rost sa urci in tromba pana la buza unei pante, si sa fii nevoit sa te retragi si sa incerci din nou sa cuceresti ultimii 30 de metri. La fiecare doi metri suntem nevoiti sa facem balans pentru a ne reinalta pe crusta zapezii. Sus, doi metri inainte, jos in zapada. Din nou. Si inca o data, si inca o data si inca o data. La inceput, e o provocare, dar spiritul razboinic paleste in curand, facand loc mai intai plictiselii si mai apoi frustrarii. Apoi vremea se inchide asupra noastra ca un pumn alb si frustrarea lasa loc resemnarii. Asta ne va lua foarte, foarte mult timp.

Avem gheata in interiorul geamurilor, iar zapada blocheaza in permanenta filtrul de aer. Afara e un viscol care dureaza de 12 ore incontinuu, facand sa dispara orice punct de referinta, ca si cum am fi captivi intr-un urias ghem de bumbac inghetat si agresiv. Am urcat 20 de mile intr-un vehicul de 3 tone si e patru dimineata. In curand, ni se va termina carburantul. Si cu toate astea, islandezii nu renunta. Deja nu ma mai distrez.